Cum Poți Induce Mai Ușor Starea de Somn Bebelușului Tău?

Nimic nu este mai frumos decât zâmbetul unui copil sănătos în timp ce doarme, iar un somn rapid și liniștit influențează pozitiv dezvoltarea fizică și psihică a acestuia. Perioada dintre 3 și 6 luni de viață este optimă pentru educarea somnului bebelușului și trebuie să profiți de acest interval de timp, în care copilul încă nu are suficiente deprinderi motorii și poți să-l așezi în pătuț fără riscul de a se ridica în picioare imediat în următoarele momente. Se pare că în primele săptămâni de viață bebelușii nu au capacitatea de a face deosebirea între zi și noapte, tocmai de aceea este destul de dificil să le stabilești un program de somn. De aceea, odată cu trecerea acestor prime săptămâni, este bine să începi să-l înveți să facă diferența și să stabilești obiceiuri pentru un somn sănătos. Rutina îi va oferi copilului un sentiment de siguranță și va elimina riscul tulburărilor de somn ulterioare.

Specialiștii în știinta somnicului au stabilit că pentru primele luni de viață există o relație puternică între un somn de calitate și rutina somnului, iar aceasta ar însemna, băița, masajul, o poveste sau cântec de leagăn, o ordine special gândită care să includă și să stimuleze toate simțurile bebelușului. Pe măsură ce bebelușul crește se adaugă și alte practici care țin de igiena somnului și care pot induce mai ușor starea de somn, ore fixe de culcare, citit înainte de somn, un spațiu liniștit pentru somn, capacitatea de auto-liniștire…

Setarea unei ore de culcare

Rutina pentru somn ar trebui să înceapă cu o băiță relaxantă și plăcută atât pentru mamă cât și pentru bebeluș, urmată de masaj. Acesta îl face pe bebeluș să se simtă în siguranță și iubit. Totul trebuie făcut într-o atmosferă liniștită, evitând joaca activă. Poți să îți faci copilul să se detensioneze citindu-i, cântându-i sau dându-i să mănânce. La copiii cu dințișori completăm această etapă cu igiena dentară.

Deși uneori pare dificil, este important să respecți atât ora de culcare a copilului, cât și băița premergătoare, care ar trebui să se desfășoare în fiecare seară aproximativ la aceeași oră. 

Înainte de a parcurge prima etapă ar trebui să reduci deja, cantitatea de lumină și să tragi draperiile pentru a crea o atmosferă de liniște și relaxare.

Folosește lumina în mod strategic 

La fel ca și în cazul adulților, lumina este cea care îi spune în mod natural copilului tău să se trezească. De aceea în timpul zilei, lasă cât mai multă lumină naturală să pătrundă în casă și scoate-l pe bebeluș la plimbare, atunci când îți permite vremea. Dacă doarme în timpul zilei, asigură-te că se află într-o cameră bine luminată.

Cea mai bună soluție este să-i luminezi camera cât poți de mult ziua, chiar și pe timp de iarnă, când se întunecă devreme, și să folosești strategii prin care poți folosi în mod inteligent iluminatul, pentru a-i induce starea de somnolență seara. Pentru a-i induce starea de somnolență ar fi bine să folosești lumina la intensitate redusă. Există becuri special create pentru a permite reglarea intensității. Pentru ca trucul să funcționeze, intensitatea becurilor trebuie redusă cu cel puțin două ore înainte de culcare.

Dacă cel mic se trezește prea devreme sau are probleme să adoarmă în timpul zilei, din cauza luminii prea puternice din cameră, poți instala draperii, care să filtreze lumina. Dacă bebelușul se trezește în timpul noptii, nu aprinde luminile, îi vei transmite, fără să vrei, că este ora de trezire, încearcă să-l adormi pe întuneric.

 

Pune copilul la culcare când este somnoros, dar treaz

Așază copilul în pătuț sau în leagăn imediat ce se liniștește și când e pe punctul să adoarmă, nu atunci când deja a adormit. În nici un caz nu trebuie să fie adormit în brațe sau legănat. Bebelușii se trezesc speriați pe parcursul nopții dacă realizează că sunt în alt loc știind că au adormit în brațe. Pe parcursul zilei, aceștia trebuie să se obișnuiască să stea singuri în pătuțul lor și să se familiarizeze cu spațiul chiar cu riscul de a-i lăsa să plângă. Trebuie doar să fim aproape de ei și să le vorbim. Îi luăm în brațe doar cât să îi calmăm, după care îi așezăm în pătuț. Bebelușii care adorm singuri, în pătuț, vor învăța și să se liniștească singuri și să adoarmă la loc fără ca tu să mai intervii, atunci când, de exemplu, se trezesc pe timpul nopții. 

Spațiul pentru somn 

Ai grijă să existe o legătură directă între temperatura din camera copilului și grosimea pijamalelor și nu uita că oamenii se odihnesc mai bine într-o cameră mai răcoroasă, decât în una prea caldă. Asigură-te că aerul condiţionat nu bate prea tare (mai bine deschide fereastra dacă vremea este moderată). Dacă ai termostat, setează temperatura la 18-21 grade.

La fel, dacă este îmbrăcat prea gros pe timpul nopţii, bebeluşul poate transpira şi deveni irascibil. Când îi alegi pijămăluţele, nu uita că, bebeluşii au nevoie de numai un strat de hăinuţe în plus faţă de adulţi. O cămăşuţă de noapte pe sub un sac de dormit din bumbac este suficientă pentru majoritatea tipurilor de climat.

Limitează vizitele la bebeluș pe timpul nopții

Dacă cel mic doarme într-o cameră separată, nu trebuie să-l verifici la fiecare sunet pe care îl auzi în baby monitor. Altfel, îi vei forma obișnuința de a se trezi mai frecvent. Așteaptă câteva momente să vezi dacă nu cumva copilul se liniștește și adoarme singur la loc. Dacă nu se întâmplă acest lucru, mergi la copil înainte să se trezească complet și să înceapă să plângă. Dacă prinzi acest moment ideal, vei evita situația în care bebelușul devine prea agitat pentru a adormi la loc.

Hrănește bebelușul între 10 și 12 noaptea

Dacă bebelușul tău are probleme cu somnul pe timpul nopții, poți încerca să-l hrănești între 10 seara și miezul nopții. Acest lucru îl va ajuta să doarmă mai mult. Folosește un bec cu o intensitate cât mai redusă și ridică-l din pătuț cu mișcări delicate. Așează-l în poziția de masă și după ce dă semne că a mâncat suficient, pune-l înapoi în pătuț fără să-l mai bați pe spate pentru a elimina aerul în exces.

Fără dispozitive electronice în dormitor 

În camera celui mic nu trebuie să existe decât monitorul pentru bebeluși, când mai crește copilul nu ceda tentației de a-l lăsa să adoarmă cu televizorul pornit ori cu tableta/smartphone-ul/jocul video în mână. Cu 1 oră înainte de ora de somn, orice activități care implică dispozitive electronice trebuie să se oprească. Copiii au o imaginație bogată și pot fi influențați negativ de imaginile care rulează pe ecranul televizorului sau pot continua jocul în vis, motiv pentru care e posibil să aibă somnul agitat și treziri frecvente pe parcursul nopții.

Asigură-te că micuţul tău are companie

Nu este ceva ieşit din comun ca micuţii să aibă anxietate de separare la ora de culcare. Păturica lor preferată sau animalul de pluş îi pot linişti şi îi pot face să se simtă în siguranţă atunci când pleci din cameră.

Importanța saltelei pentru un somn bun

Pătuţul bebeluşului trebuie să fie o oază de siguranţă, un loc în care micuţul să adoarmă, să se joace şi să se odihnească până la sfârşitul zilei. Pătuțul bebelușului este unul dintre cele mai importante obiecte care trebuie să figureze pe lista de cumpărături a unor fericiți părinți iar o saltea bebeluși este este accesoriul cel mai important, pentru că de calitatea ei depinde odihna și confortul celui mic și, implicit, liniștea părinților. Așează-ți întotdeauna bebelușul să doarmă pe o saltea bebeluși fermă, într-un pătuț sau coș realizat conform normelor de siguranță.

 

Somnart pune preț pe odihna sănătoasă și te ajută să găsești modele de calitate de saltea bebeluși care îndeplinesc toate standardele de sigurantă și care îi pot asigura un somn odihnitor bebelușului tău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1

somnart.ro folosește fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.

Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege termenii de utilizare și politicile noastre.

Sunt de acord